Când copiii nu îndreptățesc așteptările părinților

Când urecheții mei erau de jumătate de metru, iar atât de adoratul ”Du hast…” de Rammstein a fost înlocuit de un ”ua-ua-ua” pus pe repeat zi și noapte, mi-am zis că atunci când ”rocherii” mei gălăgioși vor crește mari, o să fiu o mamă cool.

Mă uitam cum trag lacom din sânii mei atât de jucăuși cu un an în urmă și atât de dolofani și plini în acel moment tandru; mă uitam la cele câteva firișoarele blonde din fruntea lor, la ochișorii lor mici, albaștri și, în unul din cele mai sensibile momente, când în sfârșit au adormit ambii la mine în brațe, le-am șoptit:

– Noi o să fim o echipă cool! Eu o să merg cu voi la discotecă! O să vă permit să vă vopsiți părul verde ori albastru; o să-l liniștesc pe tatăl vostru când o să veniți acasă cu o tunsoare punk,  cu ”creasta” vopsită în roșu…O să ascultăm împreună heavy metal și o să agităm pletele în vânt pe ritmuri techno, electro, house…O să stăm noaptea cu gașca voastră de prieteni și o să drângănim la chitară cântece de cartier… O să purtăm pantaloni de piele și o să ne consultăm împreună dacă punem cercel în buric, în nas sau în sprânceană… O să fim REBELI și COOL!

***

Și iată că au trecut anii, iar ”rockerii” meu gălăgioși au ajuns la adolescență. Au părul lung, frumos, blond, care le cade greu pe spate, iar vântul se joacă cu firele lor de păr pe ritmuri calme de pop, dance și uneori latino.

”Rammstein? Nu, mama, hai ceva mai…mmm…poate Coldplay?…”

Natura a fost darnică tare cu fetele noastre (în toate privințele 🙂 ), s-au născut cu o culoare neobișnuit de frumoasă a părului, blond caramel. Culoare la care ele nu vor să renunțe. (Nu vor!!!)

Și iată așa, visul meu de a avea copchii punk, cu părul vopsit în albastru, s-a spulberat.

Și pentru că ele debordează în finețe și rafinament, se pare că nici cântece de cartier n-o să drăngănim la chitară… (N-o să drăngănim!!!)

Da eu deja mă și vedeam intonând: ”dum-dum-dum-durum…”

*

Uneori fetele mele sunt melancolice ca o baladă rock.

Alteori temperamentale ca muzica lui Goran Bregovici

Sunt zile în care tăbârăsc asupra mea cu toate cele 4 anotimpuri ale lui Vivaldi! Și pentru că sunt prietena lor cea mai bună, le permit să dirijeze tot concertul și să amplifice sunetul cât vor, pentru că știu… după Vivaldi întotdeauna urmează Yiruma…

Când vine vacanța, ele intră într-o stare de Rammstein și stau în ea până în ajunul școlii. Uneori sunt perfecționiste și chițâbușare ca muzica lui Calancea Band, alteori enervante și nesuferite ca toate cântecele (mai ales despre alcool) lui Ian Raiburg. Sunt așa zile când tot comportamentul lor debordează de Cuciuc și Fuego! Și iaca atunci explodez, țip și zic urât!

Dar în general ele sunt o muzică aparte. Frumoasă. Compusă de mine și bădița meu virtuoz.

Când am fost prima data cu ele într-un club de noapte la concertul Carla’s Dreams, am sărit în sus și am țipat până am răgușit. Am mătăhăit din mâini și am trecut prin mine fiecare notă muzicală! Uoooof, da ele au bâțâit gingaș din cap și au legănat senzual din buci, fredonând ”dute-n chizda mă-ti” cu atâta finețe și dulceață, că-mi venea să le opintesc una după ceafă și să le zic:” voi sunteți adolescenți, în pana mea! Țopăiți și sariți în sus, ca mă-ta!”.

*

Pe vremea când eu eram copil, părinții nu obișnuiau să analizeze comportamentul copiilor pentru a stabili ce fel de muzică ”cântă” în ei și pentru a-i dezvolta corect personalitatea.

Mama mea voia să vadă în mine doar cumințenia din muzica lui Raimonds Pauls. Pentru ea conta atât de mult părerea oamenilor din sat, încât îmi închidea sunetul de fiecare dată când personalitatea mea răbufnea cu vreun fragment de Prodigy ori Nirvana. Eram una la părinți. Eram mândria lor. Trebuia, eram obligată, să fiu Mozart. Beethoven. Vivaldi. Cuminte.

De asta și, acum mulți ani, atunci când micuții mei trăgeau lacom din țâța mea, le-am făcut acea promisiune îndrăzneață că, le voi da voie să experimenteze toate genurile muzicale. Că împreună cu ei, și eu voi putea să fiu așa cum nu mi s-a permis niciodată să fiu, rebelă și cool.

Deși am crezut că voi crește niște copii Rammstein sau Metallica, m-am înșelat. Mă uit la fetele mele și văd doar Einaudi. Zayn. Harry Styles. Uneori Rihanna și chiar Bieber…

Și pentru că am înțeles că așteptările mele au fost în zadar și copiii mei nu vor fi niciodată punk, am fost zilele astea la frizerie și m-am ras pe cap. Nuuuu, nu toată tărtăcuța, doar jumătate. Arăt ca liderul corean Kim Jong-un, dar eu mă simt cool. Și rebelă.

Pentru că așa-i muzica mea interioară.

Dar de fapt, cel mai important în toată hodorogeala mea de mai sus, e că pentru a avea o armonie deplină cu copiii mei, am început să ascult aceeași muzică pe care o ascultă ei. Și nu contează că ea era sau nu pe gustul meu, eu țopăiam în sus și intram în ritmul lor, sub pielea lor, în subconștientul lor. Noi am devenit o echipă. Așa cum le-am promis.

Eu sunt o mamă cool, rebelă și …șmecheră.

Descoperiți muzica din copiii voștri și ajutați-i să-și formeze personalitatea în ritmul și stilul dorit de ei. E viața lor. E muzica lor.

Altfel, pe la 40 de ani, se vor trezi în ei toți rockerii rebeli și se vor rade, la naiba, pe cap!

Așa ca mine.

 

Anunțuri

6 gânduri despre „Când copiii nu îndreptățesc așteptările părinților

Adăugă-le pe ale tale

  1. Ești minunata, Tarancuto, îmi place mult articolul tău. Și eu speram sa asculte fii-mea altfel de muzică, nu pop-ul ăsta cu cântece din trei cuvinte și sa-l viseze pe Smiley noaptea, dar pana la urma ce sa fac, accept ca i îi place altceva.

    Apreciază

  2. Am citit articolul dintr-o răsuflare. Cit de bine alegi cuvintele și cit de bine sunt puse la locul lor. Ești o minunăție. Pur și simplu te ador. Și chiar dacă nu știu Cum îți sade cu noua frizura, eu simt ca ești Cool!

    Apreciază

  3. Da chiar e nevoie sa ne placa ce asculta ei, sau ei sa asculte ce ne place noua? nu putem sa fim o echipa, dar fiecare cu playlist-ul propriu? Nu m-am simtit niciodata prost, ca maica-mea nu-i fan Doors sau Leningrad, si sa devin fan Carla’s nu vreau, tot asa cum nu vreau sa le impartaaesc alegerile garderobei, oricare vor fi ele…

    Apreciază

Hai, scrie, nu te rușâna!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: