Dietă pentru pofticioşi. Mănâncă şi slăbeşte respectând regula „celor 4”

Pentru ca să rezist în faţa ispitelor culinare şi să pot continua dieta, am introdus regula „celor 4”. Astfel, dacă eu mănânc orez cu salată, iar ai mei îndoapă friptură cu mămăligă, eu am voie să mănânc 4 guri din mâncarea interzisă. Teoretic (şi practic, obligatoriu!), am voie să iau câte 4 guri din cele 4 farfurii de pe masă…

Deşi îi trecut de ora 21 iar mie îmi ghiorăie maţele, eu am voie să mănânc 4 covrigi.

Deşi am stomacul plin cu „verdure” şi apă, eu am dreptul să mănânc 4 cotleţele fierbinţi, rumenite pe ambele părţi.

Deşi nu am voie să pun zahăr în cafea, o să şliorbăiesc 4 gâturi de cafea dulcişoară din cănuţa lu bădiţa.

Deşi nu am voie să mănânc după ora 20.00, eu o să mănânc 4 guri de orice pofteşte sufleţelul meu, dar doar până la ora 04.00! Asta-i cel mai important! Să nu depăşesc ora 4! Dimineaţa…

Deşi nu (prea) am voie să consum alcool, o să savurez 4 gâturi de martini, stând întinsă pe patul din grădină, admirând luna, stelele, ţânţarii şi sateliţii.

Azi dimineaţă mi-a fost lene să alerg, dar pentru că am voinţă şi ştiu că pot, m-am impus şi am făcut 4 paşi până la frigider. Ţinându-mă cu o mână de mânerul argintiu, iar cu cealaltă cotrobăind printre blide, mi-am amintit de proverbul : „de 4 ori morsoacă şi o dată înghite” şi am plâns. Mi-am amintit că alaltăieri, când încă nu exista regula „celor 4” şi când ai mei au îndopat un lighean cu plăcinte cu brânză, eu am mâncat doar 2…

Aseară, când bădiţa meu se făcea că-mi măsoară burta cu şchioapa să vadă câţi decimetri au dispărut, i-am înţeles intenţiile şi i-am spus că am voie dulce doar în ziua cu carbohidraţi. Dulceaţa mea a râs şmecher şi a spus că el nu ţine dietă, respectiv, are dezlegare la dulce atunci când pofteşte. M-am tochit în mâinile lui ca un cub de zahăr brun într-o cafea tare.

Ieri m-am dus până la vecina mea şi am văzut cum unge cu cremă un tort Napoleon maaare, de 1 metru. Când mi-am imaginat cum a doua zi toată mahalaua o să îndoape tortişor de-o să le crape boalfele, am înţeles că am nevoie de o regulă nouă, o regulă care să-mi permită să ţin dieta asta „fără păcat şi îndestulat”.

Aşa a apărut regula „celor 4”.

Numai ce am primit un mesaj: „vină la tortic”. Mă duc. O să mănânc 4 felii. Asta e…eu trăiesc mereu după reguli, iar regula „celor 4” o respect cu stricteţe.

Da ce, că doar nu avem 4 vieţi ca să ţinem diete stricte…

Anunțuri

2 gânduri despre „Dietă pentru pofticioşi. Mănâncă şi slăbeşte respectând regula „celor 4”

Adăugă-le pe ale tale

  1. Draga mea! Pe tarimurile fb-lui gasisem cindva o fraza care imi placuse tare :(era in italiana) pentru a fi oase vom avea o eternitate! Asa ca mergi inainte cu regula celor 4 atit timp cit stai bine 🙂 bacioni

    Apreciază

Hai, scrie, nu te rușâna!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: