Să-mi bag măru-n gura ta!

Acum 30 de ani, într-o noapte fără lună pe cer, tatăl meu s-a suit în Zaporojețul lui portocaliu și s-a oprit drept în lanul în care ziua a fost sădită livada colhozului. Ce-a făcut, ce-a dres, dar a doua zi, cei 30 de ari de pământ din ograda noastră, au obținut statutul de LIVADĂ. Abia seara, când erau sleiți de puteri, mămica cu tăticu s-au așezat pe pragul din spatele casei, (exact în locul din care este făcută poza de mai sus) cu vedere spre livăduica tinerică și au început să facă planuri…

– Eeeee, fa Soni, pisti 5 ani livada noastrî o sî dăi roadî, da pisti 10 ani, îți închipui???!!!
– Oof, măi Ionicî, poati a da Dumnezău ș-om fași bani și poati om termina casa, ca iaca, timpu ista treși tari răpidi și iaca-iaca, amuș, om ave fatî di măritat…
– Tu să vezi ce livaduică o s-avem noi! Ca la nimi! Am s-o îngrijăsc, fa Soni, cî tăț a sî nearî de livada noastrî!

Și da, Tatăl meu a crescut o livadă ” ca la nimi” de veneau toți să-l întrebe care-i secretul! De fapt, secretele-s mai multe, unul chiar merită un post aparte, pentru că-i tare tare haios și de el sunt legate multe întâmplări traumant de grețoase.

Iarna, încărcau lăzile cu mere în vagoane de tren și porneau într-o lungă călătorie spre Siberia. Erau vagoane simple, din scânduri de lemn. În mijlocul vagonului, lăsau spațiu cât să încapă tatăl meu și cu verișorii lui, tot livădari. Erau nevoiți să însoțească marfa, pentru că trebuiau să facă focul în mijlocul vagonului să nu înghețe merele. Dormeau cu schimbul iar în loc de WC aveau o căldare. Pe sprâncene și gene prindeau promoroacă. Peste vreo săptămână, când ajungeau în Ural, sau Ufa, sau Celeabinsc, murdari, obosiți și înghețați, fiecare din ei spunea că gata, e ultima dată când le duc mere rușilor(fiecare din ei se răzgândea până în iarna următoare). Merele din lăzile care nimereau chiar lângă pereții vagoanelor, prin margini, ajungeau înghețate. Soțiile lor îi așteptau deja pe loc, ele plecau cu trenul de pasageri. Timp de o lună de zile, stăteau pe piață și le zâmbeau rușilor care se alintau în asortimentul mare de mere frumoase, gustoase și zemoase. Venirea acasă era o provocare și mai mare decât vagonul rece. Rachetul. În fiecare an trebuiau să găsească metode inventive de transportare a banilor. Într-un an au venit fără bani.

Când și-au dat seama că tinerețea nu-i veșnică, au hotărât să mai pună 1 hectar de livadă, chiar peste drum de casa noastră (stăm în marginea satului). S-au gândit că atunci când vor fi bătrâni și nu vor putea munci, să vândă livada, iar banii obținuți să le dea nepoților – cadou de nuntă. Acum livada tânără are deja 9 ani. Frumoaaasă livadă.

O livadă necesită multe investiții, muncă și griji. Grija că nu va fi curățată corect, că roada va fi mică, că vin nori de ploaie cu gheață, că vine furtuna și dă merele jos, că vin putorile noaptea la furat, că n-o să-ți ajungă lăzi, că TIR-ul ”rusului” întârzie să vină la poarta ta, că prețul va fi mic, că nu vei câștiga cât ai sperat, sau…că nu-ți vei recupera nici măcar banii investiți.

Satul nostru este înconjurat de livezi. Toate dealurile și văile, unde nu te întorci – livadă! Așa că toamna, satul nostru este înconjurat de multe furi (TIR-uri) cu numere de înmatriculare rusești. Oficial, rușii declară că merele noastre sunt pline cu pesticide și vor să impună embargo la importul fructelor din Moldova. Neoficial, rușii vin la porțile noastre, în livezile noastre și cumpără tot, în afară de cele care merg la suc. ”Embargoul” lor este mai degrabă o intimidare, sau poate o mișcare psihologică de a stresa tăranul care se teme că o să rămână cu marfa pe deal și o dă mai ieftin rusului, numai ca să scape mai repede de grija de pe cap! Marfa mea, munca mea, în țara mea, dar i-o dau la prețul impus de el. Îmi vine un singur cuvânt în cap – ” мразь”.

Cu atâta dragoste și chin creștem merele astea, iar voi, cei care trebuie să susțineți producătorul autohton, preferați merele de import! Culmea e că le preferați pentru aspect. Ia uitați-vă în poza de mai jos și spuneți-mi cu ce sunt mai rele merele mele decât cele de import? De ce eu trebuie să le export rușilor? De ce voi când veniți la piață și vedeți că merele au câteva pete, strâmbați din nas și treceți mai departe, în căutarea merelor frumoase?!